Cum fac să scap de rușinea pe care o am față de accentul meu
Potrivit Cambridge Dictionary, cuvântul accent e definit drept modul în care oamenii, care
locuiesc într-o anumită zonă, țară sau care fac parte dintr-un anumit grup social, pronunță
cuvintele. Cu alte cuvinte, accentul unei persoane este practic produsul locului unde s-a născut
sau chiar, în anumite situații, cercului social și educației de care a avut parte.
Așadar, este firesc dacă te-ai născut într-o țară în care limba engleză nu e limba principală, să
îți fie puțin greu să deprinzi accentul. Asta în cazul în care nu ai stat mai mulți ani în Marea
Britanie sau Statele Unite și chiar și atunci există posibilitatea să se simtă o mică diferență de
accent între tine și un nativ.
Există milioane de oameni în întreaga lume care vorbesc engleză fluent și au accente. Dar ce
înseamnă un accent normal de fapt? Normalitatea e ceva subiectiv. Practic, înseamnă ceva cu
care ne-am obișnuit, nu neapărat corect. Spre exemplu, în India toată lumea vorbește limba
engleză cu accent și asta a devenit norma.
Fiecare limbă are un fond fonetic, care e alcătuit din toate sunetele posibile din limba
respectivă. Spre exemplu ‘’th’’ este un sunet foarte rar în majoritatea limbilor și devine dificil de
pronunțat pentru cineva care are drept limbă secundară engleza. Motivul principal pentru care
avem un accent este exact că nu putem să pronunțăm corect sunetele limbii respective.
Să ai un accent diferit față de cel acceptat social nu înseamnă că ești nepregătit sau
incompetent din punct de vedere lingvistic, ci înseamnă pur și simplu că nu ești obișnuit să
comunici în felul respectiv. De aceea, pronunția poate fi antrenată în timp, dar există
posibilitatea să nu scapi complet de accent.
În unele situații, chiar și vorbitorii nativi au dificultăți în a se înțelege între ei. Spre exemplu,
cineva cu un accent american aproape că nu înțelege deloc accentul scoțian. Singura diferență
între tine și ei este că scoțienii nu se vor simți deloc rușinați, ba chiar vor încerca să explice
cuvintele în așa fel încât americanul să îl poată înțelege mai bine data.
Diferențele dintre noi fac viața mult mai interesantă. Iar după cum tocmai am demonstrat până
acum, atât timp cât nu ești nativ, nu ai de ce să fii rușinat de accentul tău. Organismul tău încă
își antrenează mușchii ca să poată scoate sunetele limbii engleze și există chiar și nativi care
nu se pot înțelege din prima. Așa că data viitoare când vorbești în engleză și cineva îți spune să
repeți, nu te simți rușinat! Încearcă să zici mai tare, mai cu încredere și mai clar, indiferent cât
timp îți ia.
Fii mândru de progresul tău!
Și nu îți fie rușine să ceri puțin ajutor. Hai să lucrăm împreună la pronunție și accent!
Citește și articolul de aici dacă vrei să aprofundezi mai mult tema.
https://langmusecad.wordpress.com/2021/06/02/why-do-i-have-an-accent/
https://www.linkedin.com/pulse/5-reasons-stop-being-embarrassed-your-accent-soad-louissi/
https://english365.es/should-i-feel-ashamed-of-my-accent/